Expediţia 2016

Vâsla Albă 2016

Jurnal de bord ținut de către Căpitanul Marian.

Prolog

Ideea expediției din acest an a fost să navigăm pe un râu, așa cum a început ciclul Vâsla Albă. De data asta am ales Someșul, estimarea noastră fiind că pe de o parte e accesibil, fiind totuși un râu de câmpie și pe de altă parte e mai simplu din punct de vedere logistic, expediția terminându-se direct la Satu Mare, orașul natal al lui Marian.

Ca în fiecare an am încercat să aducem un mus iar anul ăsta urma să fie cu totul special pentru Marian, fiind vorba de tatăl lui, Ionel. Din punct de vedere strict al marinăriei, Ionel a făcut armata la Marină (2 ani și 3 luni) așa că titlul de mus se referă în acest caz strict la expedițiile Vâsla Albă.

În perioada menționată Someșul a avut un nivel ridicat așa încât, în urma consultării cu cei care ne-au închiriat caiacele am hotărât să începem aventura de la Năsăud și nu de la Dej așa cum planificasem inițial. Asta în ciuda faptului că ne aștepta o trecere peste un baraj.

Din punct de vedere logistic, am început să resimțim lipsa caiacelor proprii, în sensul că am luat caiacele de la Târgu Mureș (http://www.whitewater.ro/), le-am dus la Năsăud urmând, evident, returnarea lor tot la Târgu Mureș. Acest lucru ne-a complicat viața dar nu prea am avut de ales.

În seara zile de 23 mai am ajuns la Năsăud cu tot cu caiace și ne-am cazat în așteptarea aventurii de a doua zi.

Plimbarea de seară a fost pe malul Someșului în încercarea de a estima provocările ce urmau.

24 mai - Marți

Am dus caiacele la râu, am pregătit caiacele și ne-am lansat pe rând.

Sabina, Ionel, Foghiş iar la urmă – Marian. Primii trei au trecut fără probleme peste primul obstacol, un prag.

Marian în schimb, s-a răsturnat. Aici trebuie să subliniem lipsa de experiență pe un râu rapid, Marian nu trebuia să ajungă să treacă pragul de-a latul. Odată răsturnat, a urmat lupta cu apa. Marian era direct sub caiacul plin de apă, nici în ziua de azi nu știe exact cum a ieșit de sub el. Apa avea o forță teribilă, caiacul avea vreo 200 kg... Așa se poate omul îneca în apă până la genunchi.

Odată ieșit de sub caiac, a încercat stabilizarea lui, respectiv punerea pe apă. Inițial a reuşit să urce la loc deşi caiacul era plin de apă, sperând că poate îi ajunge pe ceilalţi din urmă să primească ajutor. Un caiac plin însă nu se poate manevra aşa că a urmat inevitabil a doua răsturnare. În lupta cu caiacul greu, în apă rapidă (şi rece) şi-a dat seama că nu prea are sorţi de izbândă dacă ţine caiacul de-a latul proptit într-un picior. O soluţie mai bună e să pună caiacul de-a lungul curgerii apei, lucru care a uşurat considerabil manevrarea. A tras la mal, a golit apa (un caiac atât de greu se goleşte numai prin răsturnare) şi apoi s-a relansat.

Ceilalţi membri ai echipajului aşteptau (deja îngrijoraţi) venirea lui Marian. Bănuiau doar că s-a răsturnat, presupunere întărită şi de faptul că li s-a părut că au auzit un fluierat (disperat?).

În fine, pornim din nou la drum şi parcurgem în viteză cam 2 kilometri. Apa Someşului era foarte rapidă, eram tot timpul în priză, trebuia să fim tot timpul în alertă.

Marian observă că musul Ionel s-a răsturnat şi el, era în apă până la piept şi se lupta cu apele să ajungă la caiac. A strigat că nu poate ajunge caiacul din urmă, moment în care Marian a sărit afară din caiacul lui şi i-a spus să lase caiacul să alunece la vale iar Ionel să vină la el. Foghiş a primit imediat sarcina să recupereze caiacul care plutea în derivă, sarcină începlinită cu succes. Foghiş a reuşit să oprească caiacul şi să-l aducă la mal în timp ce Marian şi Ionel ieşeau şi ei. Aici a fost un moment de cumpănă. Ionel avea răni vizibile la picioare (zgârieturi superficiale la nivelul tibiei) de la pietre. Deja doi membri s-au răsturnat şi abia plecasem. Marian a pierdut aparatul foto şi pălăria (cea care îl însoţise în expediţii începând din 2008). Era momentul să luăm o decizie. Am hotărât că Someşul la Năsăud ne cam depăşeşte din punct de vedere al experienţei şi că poate ar trebui să continuăm aventura de la Dej.

Aici a urmat o aşteptare de vreo 3 ore în total, timp în care Marian a căutat un loc bun de acostare accesibil cu maşina, deplasările de pe un mal pe altul ocolind distanţe mari. Motivul pentru care nu a trecu Someşul prin apă a fost cheia de la maşină aflată în buzunarul pantalonilor L.

Una peste alta, am urcat în maşină şi am pornit spre Dej.

La Dej ne-a întâmpinat o ploaie torenţială, am verificat vremea şi ne-am consultat cu 4-5 persoane care au verificat prognoza meteo. Verdictul a fost clar: furtuni în următoarele 3 zile în zona unde urma să navigăm. Punând peste toate astea a doua accidentare a lui Ionel (capul spart, în parcare, fără legătură cu Someşul), am decis că e mai bine să ne întoarcem la Târgu Mureş să predăm caiacele.

Ne-am recunoscut înfrângerea şi aşa s-a încheiat Vâsla Albă 2016.

Spre seară am predat caiacele, am mâncat bine şi apoi ne-am dus la culcare.

Epilog

Expediția 2016 a fost fără îndoială un eșec. Principala cauză a fost alegerea greșită a locului de start care a avut consecințe răsturnări, întârzieri, accidentări și în final abandonul. Vina este în totalitate a Căpitanului Marian, nimeni nu poate contesta acest adevăr. Echipajul nu a avut experiența necesară abordării Someșului şi nu avea ce căuta la Năsăud.

Sperăm că viitoarele expediții vor fi mai bine organizate.